Vitezomani de Bârlad

Barlad Online

În numai trei zile, polițiștii rutieri din Bârlad au surprins cu aparatul radar peste 30 de conducători auto care circulau cu viteze amețitoare. Recordul de viteză aparține unui șofer care circula în oraș cu peste 100 de km/h.
În intervalul 3-5 august, polițiștii de la Biroul Rutier Bârlad au derulat o serie de acțiuni tematice pentru depistarea vitezomanilor. Aparatele radar au surprins zeci de șoferi extrem de grăbiți, recordul fiind atins de un bârlădean de 50 de ani care a apăsat pedala de accelerație la maximum, chiar dacă circula prin oraș. Aparatul radar l-a surprins în zona Bariera Puiești rulând cu 104 km/h. Permisul șoferului a fost suspendat pentru trei luni și a fost amendat cu 630 de lei.
“La sfârșitul săptămânii, am acționat cu aparatul radar în Bârlad și împrejurimi. În total, au fost aplicate 52 de sancțiuni, din care 32 pentru depășirea vitezei legale. A fost suspendat un singur permis pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h. În majoritatea cazurilor au fost date avertisemente sau amenzi cuprinse între 140-420 lei și puncte amendă aferente (între 2-6 puncte)”, ne-a declarat Ionel Dumitrașcu, agent principal la Biroul de Poliție Rutieră Bârlad.
Celelalte 20 de sancțiuni emise de polițiștii bârlădeni au fost aplicate pentru abateri simple, cum ar fi nepurtarea centurii de siguranță sau mici defecțiuni la autoturisme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu