Gravidele si lãuzele, scutite de coplatã

Barlad Online

Potrivit Legii 138/2012 pentru aprobarea OUG 103/2011, privind reglementarea unor mãsuri în domeniul sãnãtãtii, gravidele si lãuzele vor fi incluse pe lista persoanelor scutite de coplatã. Potrivit noilor reglementãri, gravidele nu vor mai fi nevoite sã plãteascã serviciile medicale legate de evolutia sarcinii, iar gravidele care dovedesc cã nu realizeazã venituri sau cã acestea sunt sub salariul de bazã minim pe tarã sunt scutite de la coplata pentru toate serviciile medicale. “Sunt scutite toate femeile însãrcinate si lãuzele, pentru servicii medicale legate de evolutia sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bazã minim brut pe tarã, pentru toate serviciile medicale”, se aratã în actul normativ. Pe lista asiguratilor scutiti de la coplata erau pânã în prezent, conform Legii sãnãtãtii, copiii în vârstã de pînã la 18 ani si tinerii între 18 si 26 ani dacã sunt elevi, absolventi de liceu, pânã la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, si ucenicii sau studentii, dacã nu realizeazã venituri din muncã. Acestia vor rãmâne în continuare scutiti de coplatã, în aceastã categorie urmând a fi inclusi bolnavii din Programele Nationale de Sãnãtate pentru serviciile medicale aferente bolii, dacã nu realizeazã venituri din muncã, pensie sau din alte surse, dar si pensionarii cu venituri din pensii de pânã la 740 lei pe lunã.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu