Drogată sau supărată pe viață?

Barlad Online

O tânără din Bogdănești a ajuns la spitalul bârlădean cu intoxicație voluntară cu medicamente și alcool. Femeia, în vârstă de 27 de ani, a fost adusă la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” sâmbătă seară. Nu le-a spus medicilor ce tip de medicamente a luat și nu a precizat nici cantitatea. Amestecul respectiv nu i-a pus viața în pericol.
“Pacienta a fost internată la Psihiatrie, unde va beneficia de terapie psihologică. Nu apare în evidențele noastre cu nicio boală și nici nu mai are prezentări pentru tentative de suicid”, ne-a declarat Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean.
Medicii bârlădeni ne-au spus că au avut pacienți care au înghițit cocktail-uri similare (alcool și calmante) cu scopul de a intra în stare euforică. Ei avertizează că acest tip de “drog” este extrem de periculos pentru sănătate și consumatorii pot deveni dependenți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu